Noi praguri valorice in achizitii publice, achizitii sectoriale si concesiuni

NOI PRAGURI VALORICE IN ACHIZITII PUBLICE, ACHIZITII SECTORIALE SI CONCESIUNI

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 279 L din data de 31 octombrie 2019 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 1.827, nr. 1828, nr. 1829 si nr. 1830  ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru contractele de achizitii publice, achizitii publice in domeniile apararii si securitatii, achizitii sectoriale si concesiuni (Regulamentele).

Regulamentele se vor aplica de la data de 1 ianuarie 2020 si sunt obligatorii in toate elementele lor.

vasslawyers-avocat-achizitii publice-licitatii

Fiind direct aplicabile in Romania, Regulamentele vor modifica pragurile valorice cu privire la obligatia publicarii anunturilor de participare si de atribuire in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), stabilite prin:

  • Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice (Legea nr. 98/2016);
  • Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale (Legea nr. 99/2016);
  • Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii (Legea nr. 100/2016); si
  • U.G. nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achizitii publice in domeniile apararii si securitatii (O.U.G. nr. 114/2011).

Comisia Europeana verifica din doi in doi ani daca pragurile valorice (exprimate in euro) corespund pragurilor stabilite prin Acordul privind achizitiile publice incheiat in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului (exprimate in drepturi speciale de tragere – DST) si, daca este necesar, le revizuieste. Valoarea pragurilor este calculata pe baza valorii zilnice medii a euro exprimata in DST in decursul unei perioade de 24 de luni care se incheie la data de 31 a lunii august anterioare revizuirii. Valorile pragurilor adoptate prin Regulamente sunt rezultatul unei astfel de verificari si revizuiri.

Astfel, in cadrul Regulamentelor valorile pragurilor sunt exprimate in euro, in timp ce legislatia romana stabileste in general aceste praguri in lei. Valorile corespunzatoare pragurilor modificate exprimate in moneda nationala se regasesc in Comunicarea Comisiei din data de 31 octombrie 2019, care poate fi vizualizata accesand linkul https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52019XC1031(01)&from=EN.

In general, valorile in euro au fost diminuate. Cu titlu de exemplu, valorile pragurilor exprimate in euro se micsoreaza astfel:

  • de la 5.548.000 euro la 5.350.000 euro;
  • de la 144.000 euro la 139.000 euro;
  • de la 221.000 euro la 214.000 euro.

Cu toate acestea, valorile in lei ale pragurilor vor creste data fiind evolutia cursului de schimb leu-euro in perioada avuta in vedere de Comisia Europeana pentru calculul conversiei.

PRAGURILE PENTRU PUBLICAREA ANUNTURILOR IN JOUE PENTRU ACHIZITII PUBLICE

Pragurile pentru publicarea anunturilor de participare si de atribuire, reglementate prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, se vor modifica dupa cum urmeaza:

  • pragul de 24.977.096 lei, prevazut pentru contractele/acordurile-cadru de lucrari, va creste la 25.013.925 lei;
  • pragul de 648.288 lei, prevazut pentru contractele/acordurile-cadru de produse si de servicii, va creste la 649.895 lei;
  • pragul de 994.942 lei, pentru contractele/acordurile-cadru de produse si de servicii atribuite de consiliul judetean, consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, precum si de institutiile publice aflate in subordinea acestora, va creste la 1.000.557 lei.

Vor creste in mod similar si pragurile pentru aplicarea legislatiei achizitiilor publice in cazul contractelor atribuite de catre entitatile juridice fara calitate de autoritate contractanta, dar care sunt finantate/subventionate in mod direct, in proportie de mai mult de 50%, de catre o autoritate contractanta. Aceste praguri vor creste, dupa cum urmeaza:

  • pentru contractele de lucrari, de la 24.977.096 lei la 25.013.925 lei;
  • pentru contractele de servicii, de la 994.942 lei la 1.000.557 lei.

PRAGURILE PENTRU PUBLICAREA ANUNTURILOR IN JOUE PENTRU ACHIZITII SECTORIALE

Pragurile pentru publicarea anunturilor de participare si de atribuire, reglementate prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, se vor modifica dupa cum urmeaza:

  • pragul de 1.994.386 lei, prevazut pentru contractele sectoriale de produse si de servicii, precum si pentru concursurile de solutii, va creste la 2.001.114 lei;
  • pragul de 24.977.096 lei, prevazut pentru contractele sectoriale de lucrari va creste la 25.013.925 lei.

PRAGURILE PENTRU PUBLICAREA ANUNTURILOR IN JOUE PENTRU ACHIZITIILE PUBLICE IN DOMENIILE APARARII SI SECURITATII

Pragurile pentru publicarea anunturilor de participare si de atribuire, reglementate prin art. 134 alin. (2) si art. 136 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2011, se vor modifica dupa cum urmeaza:

  • pragul de 443.000 euro, prevazut pentru contractele de produse si de servicii, se va diminua la 428.000 euro;
  • pragul de 5.548.000 euro, prevazut pentru contractele de lucrari, se va diminua la 5.350.000 euro.

PRAGUL PENTRU PUBLICAREA ANUNTURILOR IN JOUE PENTRU CONTRACTELE DE CONCESIUNE DE SERVICII SI DE LUCRARI

Pragul de 24.977.096 lei prevazut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 pentru obligatia aplicarii procedurilor de atribuire pentru concesiunile de lucrari sau servicii va creste la 25.013.925 lei.

TERMENUL PENTRU CONTESTATII

Totodata, termenele de formulare a contestatiilor sau a actiunilor la instantele judecatoresti, de 10 zile, respectiv 5 zile, precum si termenele de asteptare pentru incheierea contractelor/acordurilor-cadru se vor raporta la noile valori estimate ale contractelor/acordurilor-cadru de achizitii publice/achizitii sectoriale/concesiuni/achizitii publice in domeniile apararii si securitatii, incepand cu data aplicarii acestora.

Textele integrale ale Regulamentelor sunt disponibile aici:

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers