Nu este o rusine sa fii consultant in achizitii publice

Fata de modul de abordare a dezbaterilor ce au suscitat interesul public miercuri, 9 iunie 2010, intelegem sa facem cunoscut punctul nostru de vedere prin prezentul comunicat de presa.

Asadar, avand in vedere faptul ca atat numele cabinetului de avocatura pe care il coordonez, cat si al meu au fost asociate cu mediul politic, generandu-se astfel acuzatii extrem de grave, doresc sa fac urmatoarele precizari:

1. Consultanta in achizitii publice, desi pare un concept pompos ce poarta deja o eticheta peiorativa, este in fapt parte a profesiei de avocat si presupune acordarea de asistenta juridica referitoare la aspecte privind legislatia vasta si complexa a achizitiilor publice. Nisa achizitiilor publice a fost recunoscuta ca un domeniu juridic de sine statator la nivel european, unde legislatia abunda in reglementari relevante in acest sens.

In lumina acestor realitati, trebuie spus inca din capul locului ca a fi avocat specializat in acest domeniu nu reprezinta o incalcare de niciun fel, ci este oglindirea unui segment juridic si atat. Concret, consultanta in achizitii publice rezida in elaborarea de opinii legale referitoare la aspecte juridice ce pot fi uneori neclare sau complicate (e.g.: daca indeplinesc conditiile pentru a participa la o licitatie, daca cerintele din caietul de sarcini sunt intocmite conform prevederilor legale, daca am fost nedreptatit atunci cand institutia X mi-a respins oferta si daca pot contesta decizia etc.), redactarea de documentatie relevanta etc.

Cu atat mai mult insinuarile sau acuzatiile apar ca inechitabile si disproportionate cata vreme majoritatea societatilor de avocatura din Romania sau de peste hotare au departamente specializate in achizitii publice, ajutand societatile comerciale si, de ce nu, institutiile publice sa implementeze in mod corect prevederile greoaie ale legislatiei achizitiilor publice. Aceasta inseamna avocatura. De pilda, avocatii specializati in dreptul comercial fac acelasi lucru, numai ca se raporteaza la legislatia corespunzatoare.

In alta ordine de idei, doresc sa imi exprim regretul fata de faptul ca, fara nicio verificare prealabila, fara macar o documentare rudimentara despre ceea ce inseamna aceasta meserie si in exercitarea unei functii exclusiv tabloidale si nu informative, unele institutii mass-media au pus semnul egalitatii intre notiunea binecunoscuta de “afaceri cu statul” si cea de “consultanta in achizitii publice”, creand astfel o premisa de frauda atat in ceea ce priveste activitatea mea, cat si a celorlalti colegi avocati ce, cu titlu de permanenta sau tangential, au oferit asistenta in materia achizitiilor publice. Totodata, salut demersul jurnalistic profesionist al celor ce m-au contactat pentru a verifica informatiile si care, mai departe, au prezentat publicului date echilibrate si neofensatoare.

2. Informatiile privind VASS Lawyers au fost distorsionate, ajungand-se la prezentarea, in scopul inducerii in eroare in mod gratuit, a unor cifre socante pentru constiinta publica. Astfel, trebuie lamurit ca a asista un client cu privire la un contract cu o valoare de, spre exemplu, 20 milioane Euro, nu inseamna ca VASS Lawyers a fost parte a contractului respectiv si ca aceasta suma exorbitanta a revenit cabinetului. Altfel spus, valoarea contractelor incheiate de VASS Lawyers nu este egala si nici macar similara cu valoarea contractelor pentru incheierea carora VASS Lawyers a acordat consultanta. Acesta este cu siguranta unul dintre motivele pentru care VASS Lawyers nu face parte din topul celor mai profitabile firme de avocatura din Romania, intocmit anual de catre Ziarul Financiar. Asa cum reiese in mod clar si din comunicatul de presa din data de 8 iunie 2010, premiul international obtinut nu este direct proportional cu cifra de afaceri sau cu profitul cabinetului, ci este consecinta fireasca atat a calitatii serviciilor juridice, cat si a unei activitati publicistice si de promovare a domeniului achizitiilor publice (e.g.: publicarea de articole de specialitate, organizarea de conferinte, promovarea unui blog de achizitii publice).

3. Asumandu-mi faptul ca in ceea ce priveste achizitiile publice exista deja o prejudecata, am sa incerc totusi sa aduc in atentia celor interesati si aspectul neluat in considerare in consolidarea prejudecatii respective. Asadar, consultanta in achizitii publice permite unei societati mici si fara “conexiuni” ca, atunci cand participa la o licitatie alaturi de companii importante (cu departamente juridice si cu experienta in participarea la licitatii), sa aiba o sansa reala de castig, intocmindu-si o oferta completa si putand sa conteste deciziile autoritatilor contractante atunci cand acestea incalca principiile si prevederile legale. Pe de alta parte, consultanta in achizitii publice acordata institutiilor publice are scopul clar definit de a obtine cea mai buna valoare pentru bani.

4. Identitatea clientilor VASS Lawyers este protejata de confidentialitatea impusa prin statutul profesiei de avocat, refuzul de a dezvalui nume nefiind reavointa sau culpabilitate asumata, ci insemnand strict expresia deontologiei si eticii profesionale. Pentru confirmarea celor aratate, exista la dispozitia tuturor atat Legea profesiei de avocat nr. 51/1995, cat si Statutul profesiei.

5. Reiterez cu titlu de declaratie pe propria raspundere faptul ca VASS Lawyers NU a avut contracte de consultanta cu autoritati centrale (ministere, agentii etc.) si ca toate contractele cu valori foarte mari la care se face referire NU sunt contracte incheiate de cabinet, ci sunt contracte (comerciale) pentru care VASS Lawyers a acordat consultanta si/sau a desfasurat activitati de reprezentare juridica in fata instantelor de judecata sau organelor administrativ – jurisdictionale.

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers