Noi modificari aduse Legii privind remediile si caile de atac in materia achizitiilor publice/sectoriale/concesiunilor

In M.Of. nr. 1022 din data de 22 decembrie 2017 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 107/2017 pentru modificarea si completarea unor acte normative cu impact in domeniul achizitiilor publice (Ordonanta de urgenta).

Modificarile vizeaza toate actele normative primare din domeniul achizitiilor publice si sectoriale, precum si al concesiunilor, inclusiv Legea nr. 101/2016 privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (Legea nr. 101/2016).

Elementele de noutate din Legea nr. 101/2016 privesc aspecte precum:

  • definitiile;
  • conexarea contestatiilor;
  • termenul de contestare;
  • termenul de solutionare a contestatiilor in fata Consiliului;
  • contestatia formulata pe cale judiciara;
  • calea de atac impotriva deciziilor Consiliului;
  • solutionarea litigiilor in instanta de judecata;
  • nulitatea contractelor.

DEFINITIILE

Notiunea de act al autoritatii contractante a fost clarificata in sensul ca s-a precizat expres faptul ca acesta vizeaza una din procedurile atribuire prevazute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale sau, dupa caz, de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii (spre deosebire de reglementarea anterioarea care uzita termenul mai general de procedura de atribuire).

Ordonanta de urgenta introduce, totodata, o clarificare cu privire la conceptul de persoana care are sau a avut un interes in legatura cu o procedura de atribuire. Potrivit noii reglementari, se considera ca o persoana are sau a avut un interes in legatura cu o procedura de atribuire daca nu a fost inca exclusa definitiv de la respectiva procedura. O excludere este definitiva in cazul in care a fost notificata candidatului/ofertantului interesat si, fie a fost considerata legala de catre Consiliu/instanta, fie nu mai poate face obiectul unei cai de atac.

CONEXAREA CONTESTATIILOR

In cadrul vechii reglementari, pentru situatia depunerii de catre persoane diferite a unor contestatii impotriva aceluiasi act al autoritatii contractante, atat in fata Consiliului, cat si in fata instantei, era prevazuta doar posibilitatea instantei de a pronunta conexarea contestatiilor, solicitand Consiliului transmiterea dosarului.

Potrivit noii reglementari, instanta poate pronunta conexarea contestatiilor in conditiile prevazute la art. 139 din Codul de procedura civila, fiind insa prevazuta si posibilitatea ca acestea sa nu fie conexate. Astfel, in termen de 10 zile de la primirea dosarului transmis de catre Consiliu, instanta va dispune citarea partilor implicate in vederea discutarii conexarii contestatiilor. In situatia in care nu se pronunta masura conexarii, instanta va restitui Consiliului dosarul transmis in cel mult 5 zile de la pronuntare.

TERMENUL DE CONTESTARE

Noile prevederi clarifica modul in care se calculeaza termenul de contestare pentru situatia in care autoritatea contractanta nu respecta termenul legal de 3 zile pentru transmiterea raspunsului prin care comunica ca nu urmeaza sa revoce actele emise sau sa adopte masuri de remediere cu privire la aspectele cuprinse in notificarea prealabila.

Intr-o asemenea situatie, termenul de contestare se calculeaza incepand cu ziua urmatoare implinirii termenului legal de 3 zile de cand autoritatea contractanta ar fi trebuit sa formuleze raspunsul.

TERMENUL DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR IN FATA CONSILIULUI

Termenul de 20 de zile calendaristice prevazut pentru solutionarea pe fond a contestatiilor de catre Consiliu si termenul de 10 zile calendaristice prevazut pentru situatia incidentei unei exceptii care impiedica analiza pe fond a contestatiei, au fost inlocuite cu zile lucratoare.

Prin urmare, potrivit noii reglementari, Consiliul solutioneaza pe fond contestatia in termen de 20 de zile lucratoare de la data primirii dosarului achizitiei publice/sectoriale/concesiunii, respectiv in termen de 10 zile lucratoare in situatia incidentei unei exceptii.

CONTESTATIA FORMULATA PE CALE JUDICIARA

Cele 5 zile calendaristice pentru depunerea intampinarii fata de contestatia formulata pe cale judiciara au fost modificate in zile lucratoare. S-a clarificat, in acelasi timp, ca termenul se calculeaza de la comunicarile efectuate de instanta de judecata.

Noua reglementare stabileste, totodata, in mod expres ca aceste contestatii se taxeaza exclusiv cu 450 lei, eliminandu-se trimiterile la stabilirea taxei de timbru pentru cererile evaluabile in bani.

CALEA DE ATAC IMPOTRIVA DECIZIILOR CONSILIULUI

O noutate majora o constituie modificarea sferei persoanelor indrituite sa formuleze plangere impotriva deciziilor Consiliului, acest drept fiind recunoscut autoritatii contractante, precum si oricarei persoane vatamate, respectiv oricarui operator economic care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

  • are sau a avut un interes in legatura cu o procedura de atribuire; si
  • a suferit, sufera sau risca sa sufere un prejudiciu ca o consecinta a unui act al autoritatii contractante, de natura sa produca efecte juridice, ori ca urmare a nesolutionarii in termenul legal a unei cereri privind o procedura de atribuire.

In acelasi timp, au fost abrogate interdictia de modificare a cadrului procesual stabilit in fata Consiliului, precum si interdictia de a se schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul contestatiei si de a se formula pretentii noi.

Cele 5 zile calendaristice pentru depunerea intampinarii fata de plangere au fost modificate in zile lucratoare. S-a clarificat, in acelasi timp, ca termenul se calculeaza de la comunicarile efectuate de instanta de judecata.

Instantei investite cu solutionarea plangerii i-a fost recunoscuta expres posibilitatea de a dispune, din oficiu, administrarea oricarei probe necesare solutionarii cauzei.

In ceea ce priveste cererea de suspendare a procedurii de atribuire si/sau a executarii contractului, potrivit noii reglementari, cautiunea in cuantum de 2% nu se mai raporteaza la valoarea estimata/stabilita a contractului (care, potrivit definitiei din Legea nr. 101/2016, include contractul de achizitie publica, contractul sectorial, acordul-cadru si contractul de concesiune), ci la valoarea estimata/stabilita a contractului de servicii/produse/lucrari.

Noua reglementare stabileste in mod expres ca plangerile se taxeaza cu 50% din taxa prevazuta pentru cererile neevaluabile in bani. Astfel, plangerile formulate impotriva deciziilor Consiliului se taxeaza cu 225 lei.

SOLUTIONAREA LITIGIILOR IN INSTANTA DE JUDECATA

Ordonanta de urgenta prevede expres faptul ca pentru procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate in cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor nu este necesara parcurgerea unei proceduri prealabile.

De asemenea, a fost modificata valoarea la care se aplica procentele pentru calculul taxei de timbru pentru cererile evaluabile in bani introduse la instantele judecatoresti potrivit capitolului privind solutionarea litigiilor in instanta de judecata. Astfel, raportarea nu se mai efectueaza la valoarea contractului, ci la valoarea obiectului cererii.

NULITATEA CONTRACTELOR

A fost introdus un nou caz de nulitate absoluta a contractului, respectiv atunci cand autoritatea contractanta a atribuit contractul in urma unei proceduri de atribuire care a facut obiectul controlului ex ante si in care ANAP a emis un aviz conform conditionat, iar autoritatea contractanta a derulat si finalizat procedura de atribuire fara a remedia abaterile constatate de ANAP.

Termenul pentru formularea recursului impotriva sentintei tribunalului pronuntate cu privire la actiunile in constatarea nulitatii absolute a contractului/actului aditional la acesta a fost redus de la 30 de zile la 10 de zile de la comunicarea acesteia.

DISPOZITII TRANZITORII

Contestatiile, procesele si cererile aflate in curs de solutionare in fata Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor sau, dupa caz, a instantelor judecatoresti la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta continua sa se judece in conditiile si cu procedura prevazute de legea in vigoare la data la care au fost incepute.

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers