Parteneriatele public-private si fondurile europene, asul din maneca VASS Lawyers pentru 2013

Bucuresti, 30 ianuarie 2013 

VASS Lawyers a incheiat anul 2012 cu o usoara crestere, in acord cu trendul din ultimii patru ani. Cu toate acestea, ciclicitatea volumului de activitate s-a reflectat atat in evolutia incasarilor lunare, cat si intr-o presiune mai mare asupra onorariilor, termenelor limita si, implicit, asupra echipei de avocati.

Achizitiile publice au ramas preponderente in portofoliul VASS Lawyers, dar cu un accent pronuntat pe proiectele cu finantare europeana. VASS Lawyers a sprijinit astfel numerosi beneficiari de fonduri europene in procesul de atribuire a contractelor de achizitie publica. In plus, faptul ca unui important numar de beneficiari li s-au aplicat corectii financiare a generat o noua nisa de interes pentru casa de avocatura, care are la activ asemenea proiecte cu valori de pana la 52 milioane de lei. Nu in ultimul rand, rata de succes a contestatiilor formulate la C.N.S.C. si a plangerilor depuse la curtile de apel din tara a crescut in 2012 la peste 90%.

Parteneriatele public-private se vor bucura de o atentie cel putin la fel de mare din partea VASS Lawyers, eforturile in acest sens fiind incepute din luna mai a anului trecut, odata cu lansarea primului blog dedicat PPP-urilor in limba engleza, www.ppp-romania.eu.

„In ianuarie 2013, SEAP a publicat sectiunea dedicata anunturilor de selectie si de atribuire pentru contractele de tip PPP, fara de care demararea acestora nu era posibila. Drept urmare, s-a dat unda verde la initierea unor proiecte complexe, in special pentru sectorul constructiilor si infrastructurii, iar VASS Lawyers este pregatita cu o echipa de top in acest domeniu. Pentru noi, este asul din maneca, alaturi de proiectele finantate din fonduri europene“, Iulia Vass, Managing Partner VASS Lawyers.

Pe fondul unei situatii economice incerte si dificile, 2012 a adus o crestere importanta atat pe segmentul litigiilor privind contractele cu finantare europeana sau recuperarile de creante, cat si pe segmentul arbitrajului comercial. Aceste proiecte de anvergura au avut un rol determinant in evolutia cifrei de afaceri pe 2012 a firmei VASS Lawyers, inclusiv prin incasarea onorariilor de succes aferente. Un exemplu in acest sens este reprezentarea in fata Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei a unor companii din domeniul constructiilor si infrastructurii, in litigii cu miza de pana la 3 milioane de Euro.

 „2012 a ridicat stafeta pe piata avocaturii, iar faptul ca intr-un an atat de competitiv am primit distinctia „Echipa Anului in Achizitii Publice, Concesiuni si PPP” nu poate decat sa ne incurajeze sa ne asumam planuri ambitioase pentru 2013. Din acest motiv, vom continua sa crestem echipa cu avocati specializati in achizitii publice, PPP-uri, corporate, litigii si arbitraj. In plus, dat fiind succesul de anul trecut al programului VASS Lawyers Academy, am inceput deja pregatirea unei noi editii, in colaborare cu Achieve Global si ELSA Bucuresti”, Iulia Vass, Managing Partner VASS Lawyers.

Despre VASS Lawyers

VASS Lawyers (www.vasslawyers.eu) este una dintre cele mai dinamice firme de pe piata avocaturii din Romania, oferind clientilor sai servicii profesioniste si competitive in domeniile achizitii publice, parteneriate public-private, litigii & arbitraj, societati comerciale, relatii de munca, concurenta, tranzactii imobiliare, contracte comerciale sau imigrare.

VASS Lawyers a castigat aprecierea forumurilor internationale si locale pentru competentele sale in domeniul achizitiilor publice si concurentei. Astfel, in perioada 2010 – 2012, VASS Lawyers a castigat premiul „Firma de Avocatura a Anului in Achizitii Publice” acordat de Corporate Intl Magazine Global Award, ACQ Country Awards, precum si de AvocatNet. De asemenea, casa de avocatura este recomandata de ghidul celor mai buni avocati din lume – Global Law Experts – pentru domeniul Achizitii Publice in Romania.

VASS Lawyers sustine dezvoltarea unor proiecte de succes prin mentinerea unui dialog permanent cu mediul de afaceri. Astfel, prin intermediul blogului dedicat achizitiilor publice, https://www.avocat-achizitii-publice.ro, si a celui dedicat parteneriatelor public-private, www.ppp-romania.eu, VASS Lawyers pune la dispozitia oricarei persoane interesate noutati relevante privind modificari legislative, cursuri, studii, carti, reviste, opinii, articole de specialitate.

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers