A.N.R.M.A.P. dobandeste atributii de control ex-ante in achizitii publice

In M.Of. nr. 563 din data de 8 august 2011 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 801/2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 525/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.

Hotararea va intra in vigoare in termen de 45 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, cu exceptia prevederilor referitoare la suplimentarea numarului de posturi din aparatul Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (denumita in continuare „A.N.R.M.A.P.”) care au intrat in vigoare la data de 8 august 2011.

Completarile si modificarile vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte:

  • functiile si atributiile A.N.R.M.A.P.;
  • organizarea A.N.R.M.A.P.


Functiile si atributiile A.N.R.M.A.P.

Conform Hotararii, A.N.R.M.A.P. va evalua, inainte de transmiterea spre publicare a invitatiei/anuntului de participare, conformitatea cu legislatia aplicabila din domeniul achizitiilor publice a documentatiei de atribuire aferente contractelor de achizitie publica care intra sub incidenta prevederilor O.U.G. nr. 34/2006. Cu toate acestea, aspectele tehnice ale caietului de sarcini nu vor fi avute in vedere la evaluare.

Aceasta functie a A.N.R.M.A.P. se va realiza prin intermediul Sistemului electronic de achizitii publice (denumit in continuare “S.E.A.P.”). Astfel, pana la publicarea invitatiei/anuntului de participare, operatorul S.E.A.P. are obligatia de a asigura numai A.N.R.M.A.P. accesul imediat si nerestrictionat la documentatia de atribuire si notele justificative prevazute de legislatia in domeniul achizitiilor publice, incarcate integral de catre autoritatile contractante si semnate cu semnatura electronica.

In termen de maximum 14 zile de la data primirii documentatiei in S.E.A.P., A.N.R.M.A.P. are obligatia:

  • de a emite autoritatii contractante acceptul in vederea initierii procedurii de atribuire, daca prevederile din documentatia de atribuire sunt conforme cu prevederile legale privind achizitiile publice;
  • de a informa autoritatea contractanta asupra neconformitatilor constatate la nivelul documentatiei de atribuire si a motivului pentru care acestea nu sunt in concordanta cu prevederile legale privind achizitiile publice.

De asemenea, A.N.R.M.A.P. va elabora puncte de vedere inclusiv la solicitarile de  clarificare pe care autoritatile de management le transmit cu privire la modul de interpretare a prevederilor legislatiei in domeniul achizitiilor publice.

Organizarea A.N.R.M.A.P.

Urmatoarele structuri organizatorice din cadrul A.N.R.M.A.P., care functionau in subordinea presedintelui, respectiv:

  • Directia generala politici, reglementare si juridic;
  • Directia generala supraveghere, monitorizare si evaluare;
  • Directia generala economica si de formare profesionala,

au fost inlocuite cu urmatoarele compartimente:

  • Directia generala monitorizare, statistica si formare profesionala;
  • Directia generala reglementare si evaluare ex-ante;
  • Directia generala supraveghere si evaluare ex-post;
  • Directia economica, administrativa si achizitii publice;
  • Serviciul juridic.

Conform completarilor aduse, vicepresedintele A.N.R.M.A.P. va coordona activitatea de monitorizare, statistica si de formare profesionala.

Nu in ultimul rand, numarul maxim de posturi din aparatul A.N.R.M.A.P. se va suplimenta cu 50, ajungand astfel la 156 de posturi. In acest context, s-a abrogat si prevederea legala potrivit careia pentru posturile suplimentate anterior, in numar de 10, nu vor fi alocate fonduri bugetare.

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers