Ghidul Comisiei Europene cu privire la aspectele sociale in achizitii publice

La data de 28 ianuarie 2011, Comisia Europeana a publicat un nou ghid in materie de achizitii publice, respectiv Ghidul cu privire la luarea in considerare a aspectelor de ordin social.

Scopul declarat al Ghidului consta in:

  • cresterea gradului de constientizare de catre autoritatile contractante a beneficiilor realizarii de achizitii publice responsabile din punct de vedere social;
  • clarificarea intr-un mod practic a posibilitatilor pe care cadrul legal in vigoare la nivel UE le ofera autoritatilor publice pentru a lua in considerare aspectele de ordin social.


Achizitiile publice responsabile din punct de vedere social sunt definite ca fiind achizitiile publice care au in vedere considerente de ordin social, precum: oportunitati de angajare; conditii decente de munca; respectarea drepturilor sociale si legate de munca; incluziune sociala (inclusiv persoane cu dizabilitati); egalitate de tratament; responsabilitatea sociala a companiilor.

De asemenea, Ghidul arata ca exista in prezent patru modalitati principale in care problemele sociale sunt tratate in achizitii publice. Astfel, o prima modalitate se refera la ipoteza in care achizitorul decide sa includa anumite criterii sociale in obiectul contractului si/sau in caietul de sarcini pe care ofertantul trebuie sa le respecte. Intr-o a doua abordare, ofertantilor li se interzice, in anumite conditii, sa castige contracte publice daca nu au reusit sa atinga in trecut anumite standarde de comportament social. O alta modalitate vizeaza luarea in considerare a anumitor aspecte de ordin social in stabilirea criteriului de atribuire. Cea de-a patra abordare se concentreaza pe etapa ulterioara atribuirii contractului. Aceasta presupune ca operatorul economic caruia i se atribuie contractul sa respecte anumite conditii pe parcursul executarii contractului.

Ghidul detaliaza fiecare dintre cele patru abordari atat prin prisma prevederilor legale aplicabile, cat si a exemplelor practice si a jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Autoritatile contractante pot identifica asadar sugestii pentru redactarea specificatiilor tehnice, criteriilor de calificare, criteriului de atribuire si clauzelor contractuale.

La elaborarea acestui Ghid, Comisia a consultat autoritati publice din statele membre precum si alte parti interesate.

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers