Comunicat de presa ANRMAP: Garantia de participare va fi retinuta daca CNSC respinge contestatia

Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice a lansat in urma cu o saptamana spre dezbatere publica proiectul de modificare al OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

In urma analizei amanuntite a sistemului si a propunerilor venite din partea actorilor implicati in sistemul de achizitii publice, A.N.R.M.A.P. introduce noi masuri care vor duce la eficientizarea sistemului de achizitii publice.

Astfel, ca urmare a negocierilor purtate, in acest moment cu Fondul Monetar International, suntem in masura sa precizam ca prin acest proiect de modificare, orice contestatie va fi solutionata la finalizarea procedurii de atribuire, dupa raportul procedurii, iar contractul va putea fi semnat imediat dupa pronuntarea deciziei de catre Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor. Se urgenteaza astfel procedura, iar intreg pachetul de contestatii urmeaza a fi solutionat o singura data. Se introduce solutionarea de catre CNSC a exceptiilor procedurale in termen de 10 zile, iar decizia privind fondul cauzei se va emite in termen de 20 de zile.

A.N.R.M.A.P. introduce ca obligatie a autoritatii contractante sa solicite ofertantului constituirea unei garantii, in cuantum de 2% din valoarea estimata a contractului de achizitie publica/acordului-cadru, in vederea participarii la procedura de atribuire. In cazul in care CNSC respinge contestatia, autoritatea contractanta va retine contestatorului garantia de participare.

Presedintele A.N.R.M.A.P., Cristina Traila, precizeaza ca aceasta propunere are ca finalitate ”reducerea numarului mare de contestatii care intarzie semnarea contractelor si stoparea abuzului <contestatorilor de profesie>”.

Ca urmare a intalnirii bilaterale dintre reprezentantii Comisiei Europene si o delegatie a Romaniei condusa de presedintele A.N.R.M.A.P., Cristina Traila, ce a avut loc pe data de 4 mai 2010, in care s-a abordat subiectul parteneriatului public privat, introducem in propunerea de modificare a OUG 34/2006 o noua definire a acestui concept, urmand a fi completata de o lege speciala in acest sens : „s¹) Parteneriat public-privat este o forma a cooperarii dintre sectorul public si sectorul privat, in scopul finantarii, constructiei, renovarii, managementului sau intretinerii unei infrastructuri sau furnizarii anumitor servicii, care se concretizeaza prin atribuirea unui contract de achizitie publica sau prin atribuirea unui contract de concesiune.”

Presedintele A.N.R.M.A.P., Cristina Traila: ”As vrea sa le multumesc tuturor celor care sustin imbunatatirea cadrului legal al achizitiilor publice din Romania si sa ii asigur ca asteptam in continuare propuneri in acest sens. Sper ca acest proiect va primi avizul favorabil al Comisiei Europene si ca va fi promovat cu celeritate , in conformitate si cu angajamentele luate de statul roman in fata Fondului Monetar International”.

10 mai 2010, Departamentul de Comunicare si Relatii Publice ANRMAP

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers